Mila

 

dreamstime_m_52604986.jpg

M-am întrebat adesea de ce există cerșetori. Ce îi face ca, oricât de mult ajutor ar primi, să mai găsească ceva de care să aibă nevoie și, în final, să aleagă același stil de viață. Am trăit experiența asta acum ceva timp când mi-am luat în grijă un astfel de suflet. O amărâtă, alungată de acasă, cu o poveste bine șlefuită și nici o soluție de mai bine. Nu că nu ar fi fost, dar le-a refuza pe toate. În schimb a primit cu umilință jumătate din dulapul meu de haine și pantofi, farfuria zilnică cu mâncare și bani pentru copilul care era pe undeva, niciodată cu ea. Așa, săptămână după săptămână, povestea ei a început să capete culoare și nevoile să fie tot mai mari. Până în ziua în care,  nemulțumită de prea puținii bani primiți, s-a pornind după mine pe stradă, jelindu-se și amenințându-mă cu Dumnezeu.  Am amenințat-o la rândul meu cu poliția și așa s-a rupt lanțul de iubire.

Mila. O manifestare a egoului, care joacă la două capete, punând bazele unei relații. Este produsul golurilor ascunse în sufletele oamenilor.

Cel care cere își plânge continuu de milă. E gol de propria valoare, de sens, de Dumnezeu.  Așteaptă atenție și o soluție din afara sa. Un pansament pe gol, care să i-l ascundă astfel încât să  nu-și mai vadă propria hidoșenie.  Devine dependent de a cere, de acea infuzie de viață – un drog ce îl distruge ușor și sigur pe dinăuntru.  Este agresiv pentru că la căldura pansamentului coace un buboi de furie pe condiția lui, ce se cere spart. În loc de recunoștință va țese subtil, în el, un sentiment al datoriei față de salvatorul lui. Iar asta îi va lega de celălalt cu un lanț invizibil, greu de dus.

Celălalt e milosul. Cel ce se vede superior și își percepe golul ca preaplin. Se simte respins, păcătos și trăiește într-o credința că a găsit metoda să-și încarce sufletul. Are nevoie de validare, un fel de recunoaștere din exterior cum că este generos, plin de iubire, de înțelegere, de acceptare. Atât de plin încât dă pe dinafară, oferindu-i cerșetorului un bănuț sau, după caz, ce cere el – atenție, pansament, plasture, pătură pe oglindă. Ca să țină vie relația dă drogul cu măsură. Azi un leu, mâine un leu…se hrănește din impresia de falsă mulțumire. Își creează un sens despre care crede, cu disperare, că-i este drum spre iertare. Adesea acceptă agresiunea din cealaltă parte ca pe un fel de ispășire.

Relația îi consumă pe amândoi,  adâncind golul și negura, pentru că nu poți să dai din ce nu ești și nici nu poți primi într-un hău pe care îl negi.

Abia când sunt complet epuizați pot vedea. Văd lanțul cu care și-au ferecat puterea, libertatea, demnitatea. Văd aceeași suferință care se manifestă, dual, în fiecare din ei. Atunci apare compasiunea. În lumina ei cerșetorul înțelege că Este și poate, folosind resurse interioare cu care să creeze  schimbare. Milosul devine conștient de potențialul său, își recâștigă stima de sine, iese din paradigma vinovăției și, în sfârșit e capabil să ofere undiță în loc de pește.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s