Tiraniada

Se pare că într-adevăr, așa cum spun din ce în ce mai mulți, trăim vremuri unice, de schimbare. Un timp în care poveștile noastre de viață ne aduc față în față cu noi și ne invită să facem o alegere. De fapt asta e dintotdeauna, însă acum suntem parcă mai conștienți, iar mesajele sunt tot mai clare.

Ca să nu o lungesc până intr-atât încât să-mi pierd chiar și eu interesul față de ce vreau să istorisesc, voi trece direct la subiect.

Subiectul poveștilor din ultima perioadă: TIRANIA…

sau despotism, dictatură, oricum vrem să-i spunem, pentru că de fapt înseamnă același lucru – a conduce prin forță. Exact opusul lidership-ului despre care vorbesc astăzi mulți lupi în blană de oaie.

M-am lovit de-a lungul vieții, direct sau indirect de manifestări ale tiraniei și, ca orice om care se uită mai întâi la el în ogradă m-am întrebat: „Sunt eu un soi de tiran?” , sau „sunt o victimă, adică cealaltă față a monedei care arată că de fapt sunt același lucru, un alt soi de tiran?”.

Da, se pare ca într-o măsură mai mare sau mai mică, toți suntem puțin tirani. Cu cei mai „mici” de prin jur, sau cu noi. Depinde de direcția în care privim.

Tirania este o manifestare a autorității atunci când pălăria e prea mare pentru tine. Sau așa percepi, pentru că te simți slab, neputincios, neajutorat și nu vrei să recunoști asta. Furios pe condiția ta, tuni și fulgeri spre toți cei care, printr-un concurs de împrejurări, îți sunt pe o poziție inferioară. Aceștia la ràndul lor se simt slabi, neputincioși și nepregatiți, le e frică de rabufnirile furioase și merg pe vârfuri ca nu cumva să deranjeze, riscând să atragă asupra lor toată furtuna.

Evident că, deși pe nivele ierarhice diferite, tiranul și supușii săi sunt exact la fel, legați cu fire invizibile de aceeași suferință.

Aș zice că e o stare de fapt colectivă, de când lumea și pământul, de pe când s-au instalat ierarhiile in trib, de pe când educația s-a făcut cu biciul, iar dorința de putere a omului l-a separat pe acesta de semenii lui și de Dumnezeu.

Tirania își are rădăcina în separare. Acea rupere a omului de Sine, de ceea ce este cu adevărat. Suntem tirani cu noi câtă vreme, de sub zecile de maști pe care ni le-am pus ca să fim acceptați, nu ne mai gasim adevărata față; până când nu scuturăm tot acest balast ca să ne vedem, să ne acceptăm, să ne asumăm; până când avem nevoie de validare și control.

Eliberarea de tiranie, acest deziderat milenar care pare fără de sfârșit, e doar o schimbare interioară. E o ieșire din luptă, din frică, din furie și o deschidere spre acele posibilități pe care Universul le așterne în fața tuturor celor care au curajul să spună: „Eu sunt.”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s