Iluzia

dreamstime_xs_73077873.jpg

Când s-a trezit era cu capul în jos, legată de vârfurile cubului cu corzi de argint. Era prinsă ca într-o pânză de păinjen. Cu cât încerca să iasă, cu atât se încurca mai tare. Mișcările au făcut corzile să vibreze, ca o chemare.

Atunci a apărut. Diafană, înfășurată în 7 văluri colorate care se unduiau și se răsuceau amețitor. Părea atât de reală!

„Cine ești?”

 „ILUZIA …i-a răspuns, cu o voce respingător de duioasă. Te voi învăța să privești în față realitatea.”

Dintr-o mișcare a întors cubul. Măcar acum nu mai era cu capul în jos.

„De aici poți să vezi realitatea. Adevărul este minciună, minciuna – adevăr.  Ce Ești este Cine crezi că ești și Cine Ești – Ce crezi că ești.

Cine crezi că ești? Un cub separat de celelalte cuburi prin pereți transparenți,  printre care curge un curent ce te va ține la distanță și te va împinge în față. Competiția. De pe polița pe care ești așezată va trebui să respecți ordinea. Trebuie să știi că polița se va rupe dacă încalci regula. Atunci vei cădea. Deasupra sunt cuburi mai mari, pe polițe mai solide. Poți urca numai pe scara luptei care va distruge tot ce te trage înapoi. Te poți opri numai atunci când vei înțelege și vei ști Ce Ești –Una cu Tot ceea Ce Este.

Ce crezi că ești? Un cub identic cu celelalte cuburi. În tine va fi un gol pe care vei căuta să-l umpli. Din tine spre înafară va curge un izvor nesecat de nevoi, care se va infiltra în cuburile celorlalți și-i va seca. Vei  trage spre tine golul lor. Te vei umple doar când vei înțelege și vei ști Cine Ești – unică prin diferența pe care o faci.”

În inima cubului  a așezat o piramidă.

„Acesta e sufletul tău, care va simți și te va chema.”

În piramidă a așezat 7 semințe.

„Sunt dorințele tale ascunse în suflet. Prin vibrația lor îți vor transmite chemarea. O vei auzi ca o șoaptă, din ce în ce mai slabă, cu cât te adâncești mai mult în realitate. Ca să o auzi va trebui să înțelegi și să știi te întorci cu capul în jos.”

I-a dat 7 văluri, identice cu ale ei.

„Pe măsură ce frica pune stăpânire pe tine, acoperă-te cu câte un văl. Te vei încălzi și vei avea puterea să împingi semințele  mai adânc în suflet. Ca să poți scoate vălul va trebui să înțelegi și să știi cum să domini frica.”

Apoi i-a spus despre cub.

„Cubul e casat ta.

E mărginit de Cer și Pământ. Vei sta cu picioarele pe pământ și cu ochii spre cer, visând. Ai să te ridici doar când vei înțelege și vei ști că poți zbura.

Din spate spre față e timpul. Te poți mișca doar înainte și înapoi, privind în față. Dacă te uiți în spate, vei intra în buclă și trecutul te va urmări. Viitorul se mișcă și se modifică continuu, după gândurile tale. Când întinzi mâna spre el se va îndepărta, împins de idealuri utopice. Ai să poți să-l atingi doar când vei înțelege și vei ști să-l construiești.

În dreapta sunt plusuri. În stânga sunt minusuri. Dacă te înclini pe o parte sau pe alta te vei dezechilibra. Ai sa poți să-ți ții echilibrul doar când vei înțelege și vei ști.”

 „Când te vei naște, vei adormi. Când vei muri, te vei trezi. Ai să poți să te trezești și să te naști doar când vei înțelege și vei ști că ești nemuritoare. Nașterea, moartea, somnul și trezirea sunt alegerile tale. Te vei elibera din cub doar când vei înțelege și vei ști să alegi stând în picioare.”

Dintr-o mișcare a întors cubul , lăsând în urma ei dâre colorate.

Din cub, privind spre infinit s-a văzut o stea printre stele, dansând în cercuri pe o muzică stelară. Atunci a ales – libertatea.

Cubul s-a rotit, incet, până când a uitat tot și a intrat în realiate.

 

 

 

La marginea pericolului

dreamstime_xs_54993734

În lumea Ei este o stea albă, cu irizații pastelate. Este liberă și una cu Tot. Știe ce este. E lumină.

Se mișcă în cercuri prin haos. Când e un punct care se rotește cu viteză, când e infinit care se învârte grațios într-un dans sublim, pe o muzică stelară.

Nu e singură. E înconjurată de infinituri de stele, toate exact ca Ea. E Una cu Ele.

De lângă Ea o stea a căzut.

Unde se duc stelele când cad? Și de ce aleg să cadă?

A fost de ajuns doar gândul întrebării ca să iasă din cerc. O forță a tras-o în unghi drept, spre ceva necunoscut. Întuneric. Vocea din străfunduri a acoperit muzica.

– Ce vrei?

– Să mă cunosc pe mine.

– Știi Ce Ești!…a tunat Vocea.

– Vreau să simt cine sunt. Aleg să simt!

Din beznă a ieșit o sferă albă, rotindu-se în sens invers.

– Pune aici Ce Ești!…a spus Vocea.

A așezat în sferă tot Ce Este Ea cu adevărat.

Sfera s-a rotit și a dispărut în Întuneric.

Din neant a țâșnit un cub roșu care a închis-o. Dintr-odată Universul Ei a devenit un spațiu finit, cu șase pereți, opac.

– Ce e asta?

– FRICA. Așa te vei cunoaște simțind Cine Ești. Ia cheia! Ascunde-o și, când ești pregătită, adu-o inapoi.

Cubul roșu a pornit în jos, desenând linii. Era acum o stea căzătoare.

A ajuns într-o dimensiune în care nimic nu mai era cum știa. Învăluite în ceață argintie a văzut rafturile imense pe care stăteau așezate, în ordine, milioane de cuburi roșii. S-a așezat și ea pe primul raft. Acolo a găsit loc. Apoi a ales.

Când unda a tras-o în jos a simțit pentru prima dată frica. Rece, ca de gheață.

A țipat și a deschis ochii. S-a văzut într-un loc necunoscut, printre ființe necunoscute, care se mișcau în unghiuri și scoteau sunete ascuțite. Oameni.

A auzit de departe Vocea, singura acum familiară.

– Ești pe Pământ. Experimentează-te!

Ani după ani a ales să lupte, să fugă, să se ascundă, să sufere, să cadă la pământ. A încercat să se ridice și a căzut din nou. De fiecare dată când obosea se întorcea în rafturi. La fiecare întoarcere găsea un alt loc liber, mai sus.

Ani după ani FRICA i-a fost maestru, protector, prieten și destin. Când nu mai știa Cine Este, întreba FRICA, iar ea îi mai dădea o mască.

A început să-i placă jocul. Atât de mult încât a devenit creatorul pericolelor pe care le trăia. Le căuta în orice…în oameni, în trăiri, în povești. Pericolul o scotea din când în când din cub și atunci, pentru câteva secunde, zărea în depărtare o sferă albă.

Intr-o zi a înțeles. Libertatea este in sferă. Orice ar fi și orice i-ar lua, trebuie să ajungă la sferă! Asta a ales.

Atunci a început să cerceteze pereții cubului, ca să găsească o fisură prin care să se strecoare afară. Când a atins un unghi al cubului s-a trezit pe marginea pericolului. Nu s-a mai speriat, așa cum făcea de ani și ani. S-a așezat în fața fricii și brusc și-a amintit Ce Este. Când s-a făcut mai mare decât frica o latura a cubului s-a dizolvat. Era însă prinsă de celelalte. Nu mai conta, deja știa ce are de făcut. A simțit pentru prima dată scopul.

Pe rând fiecare latură a cubului s-a dizolvat. Rămasă fără pereți a văzut spațiul. Universul s-a deschis în fața Ei…necunoscut. Încotro să meargă? Ceva a înghețat-o. Era frica de FRICĂ. A recunoscut-o și Acum. S-a făcut mai mare decăt FRICA și a zărit cheia. Ca prin magie, în fața Ei a apărut Întunericul.

– Ce vrei?…a întrebat Vocea

– Am găsit cheia.

– Știi Ce și Cine Ești?

– Sunt o stea. Simt că sunt infinit.

Din Întuneric a ieșit sfera albă. Cheia se potrivea perfect. A deschis sfera și s-a găsit pe Ea.

Dansând liberă în cercuri pe o muzică stelară, dinspre Pământ până la stele și înapoi, una cu Tot, știe că este, dincolo de frică și întuneric…Lumină și Conștiință.