La marginea pericolului

dreamstime_xs_54993734

În lumea Ei este o stea albă, cu irizații pastelate. Este liberă și una cu Tot. Știe ce este. E lumină.

Se mișcă în cercuri prin haos. Când e un punct care se rotește cu viteză, când e infinit care se învârte grațios într-un dans sublim, pe o muzică stelară.

Nu e singură. E înconjurată de infinituri de stele, toate exact ca Ea. E Una cu Ele.

De lângă Ea o stea a căzut.

Unde se duc stelele când cad? Și de ce aleg să cadă?

A fost de ajuns doar gândul întrebării ca să iasă din cerc. O forță a tras-o în unghi drept, spre ceva necunoscut. Întuneric. Vocea din străfunduri a acoperit muzica.

– Ce vrei?

– Să mă cunosc pe mine.

– Știi Ce Ești!…a tunat Vocea.

– Vreau să simt cine sunt. Aleg să simt!

Din beznă a ieșit o sferă albă, rotindu-se în sens invers.

– Pune aici Ce Ești!…a spus Vocea.

A așezat în sferă tot Ce Este Ea cu adevărat.

Sfera s-a rotit și a dispărut în Întuneric.

Din neant a țâșnit un cub roșu care a închis-o. Dintr-odată Universul Ei a devenit un spațiu finit, cu șase pereți, opac.

– Ce e asta?

– FRICA. Așa te vei cunoaște simțind Cine Ești. Ia cheia! Ascunde-o și, când ești pregătită, adu-o inapoi.

Cubul roșu a pornit în jos, desenând linii. Era acum o stea căzătoare.

A ajuns într-o dimensiune în care nimic nu mai era cum știa. Învăluite în ceață argintie a văzut rafturile imense pe care stăteau așezate, în ordine, milioane de cuburi roșii. S-a așezat și ea pe primul raft. Acolo a găsit loc. Apoi a ales.

Când unda a tras-o în jos a simțit pentru prima dată frica. Rece, ca de gheață.

A țipat și a deschis ochii. S-a văzut într-un loc necunoscut, printre ființe necunoscute, care se mișcau în unghiuri și scoteau sunete ascuțite. Oameni.

A auzit de departe Vocea, singura acum familiară.

– Ești pe Pământ. Experimentează-te!

Ani după ani a ales să lupte, să fugă, să se ascundă, să sufere, să cadă la pământ. A încercat să se ridice și a căzut din nou. De fiecare dată când obosea se întorcea în rafturi. La fiecare întoarcere găsea un alt loc liber, mai sus.

Ani după ani FRICA i-a fost maestru, protector, prieten și destin. Când nu mai știa Cine Este, întreba FRICA, iar ea îi mai dădea o mască.

A început să-i placă jocul. Atât de mult încât a devenit creatorul pericolelor pe care le trăia. Le căuta în orice…în oameni, în trăiri, în povești. Pericolul o scotea din când în când din cub și atunci, pentru câteva secunde, zărea în depărtare o sferă albă.

Intr-o zi a înțeles. Libertatea este in sferă. Orice ar fi și orice i-ar lua, trebuie să ajungă la sferă! Asta a ales.

Atunci a început să cerceteze pereții cubului, ca să găsească o fisură prin care să se strecoare afară. Când a atins un unghi al cubului s-a trezit pe marginea pericolului. Nu s-a mai speriat, așa cum făcea de ani și ani. S-a așezat în fața fricii și brusc și-a amintit Ce Este. Când s-a făcut mai mare decât frica o latura a cubului s-a dizolvat. Era însă prinsă de celelalte. Nu mai conta, deja știa ce are de făcut. A simțit pentru prima dată scopul.

Pe rând fiecare latură a cubului s-a dizolvat. Rămasă fără pereți a văzut spațiul. Universul s-a deschis în fața Ei…necunoscut. Încotro să meargă? Ceva a înghețat-o. Era frica de FRICĂ. A recunoscut-o și Acum. S-a făcut mai mare decăt FRICA și a zărit cheia. Ca prin magie, în fața Ei a apărut Întunericul.

– Ce vrei?…a întrebat Vocea

– Am găsit cheia.

– Știi Ce și Cine Ești?

– Sunt o stea. Simt că sunt infinit.

Din Întuneric a ieșit sfera albă. Cheia se potrivea perfect. A deschis sfera și s-a găsit pe Ea.

Dansând liberă în cercuri pe o muzică stelară, dinspre Pământ până la stele și înapoi, una cu Tot, știe că este, dincolo de frică și întuneric…Lumină și Conștiință.